Vineri

19 Aprilie

  • 07.00

    Doctor Pol

    +

    Danezii noștri, Sezon 15 | Episod 9

    Dr. Emily se ocupă de două nașteri dificile și de victima unei încăierări între câini, în vreme ce dr. Pol tratează un pacient după altul și îl ajută și pe puiul de mare danez al lui Charles să se refacă.

    Vezi program
  • 08.00

    Viața sub zero grade: Insula fără legi

    +

    Ajutor de la prieteni, Sezon 1 | Episod 5

    Curly ajută un prieten să scape de un copac putred, Mary îi împărtăşeşte Amandei cunoştinţele ei, iar Sam pune la punct barca pompierilor.

    Vezi program
  • 09.00

    La pescuit de ton

    +

    Luptă maraton, Sezon 11 | Episod 11

    Tyler și Marissa duc cea mai lungă și acerbă luptă din acest sezon, realizând că pescuitul tonului nu este doar un sprint, ci un adevărat maraton.

    Vezi program
  • 10.00

    La pescuit de ton

    +

    Norocos sau...nu, Sezon 11 | Episod 12

    Acest sezon a adus un val de imprevizibilitate. Câștigătorii sezonului anterior se luptă să câștige teren, în timp ce noii veniți sunt foarte determinați. Fat Tuna continuă să-și testeze norocul pe Chatham, iar ambarcațiunea rivală Time Flies are șansa unui sezon-record. Dar dacă cineva are nevoie de o schimbare a destinului, acesta este Hot Tuna și, în ciuda faptului că toată lumea luptă pentru victorie, doar timpul va spune cine are norocul să ajungă în frunte.

    Vezi program
  • 11.00

    Greșeli teribile în inginerie

    +

    Episodul 5, Sezon 1 | Episod 5

    Experții explică de ce un strălucitor zgârie-nori din Dallas îi uimește vecinii săi. Vom afla ce dezastru provoacă scufundarea centrului istoric al Amsterdamului. Vom vedea dacă o clădire pariziană emblematică are un defect structural periculos. Oamenii din Ripon, Anglia, sunt aproape înghițiți de pământ.

    Vezi program
  • 12.00

    Oceanul pe uscat: Fluviul Missisipi

    +

    Oceanul pe uscat: Războiul din Arctica, Sezon 1 | Episod 1

    Arctica: zona de luptă a Războiului Rece ce ascunde secrete uluitoare. "Camp Century" pare ceva desprins din filmele S.F., este o bază militară americană sub calota de gheață a Groenlandei. Pierdută și uitată timp de peste 50 de ani, schimbările climatice pot aduce la suprafață această bază și deșeurile ei periculoase. În același timp, la mare adâncime sub apele Arcticii se află epava fantomă a unui submarin nuclear sovietic scufundat cu mult timp în urmă, care ar putea avea scurgeri radioactive. Echipe de oameni de știintă de top se ocupă de această moștenire toxică.

    Vezi program
  • 13.00

    Noua Zeelandă: Patrula de graniță

    +

    Episodul 9, Sezon 8 | Episod 9

    Aceștia sunt fetele și băieții echipați în albastru ce asigură paza granițelor Noii Zeelande. Nu o să-ți vină să crezi unele dintre lucrurile pe care le găsesc... sau unde le găsesc...

    Vezi program
  • 13.30

    Noua Zeelandă: Patrula de graniță

    +

    Episodul 9, Sezon 8 | Episod 10

    Aceștia sunt fetele și băieții echipați în albastru ce asigură paza granițelor Noii Zeelande. Nu o să-ți vină să crezi unele dintre lucrurile pe care le găsesc... sau unde le găsesc...

    Vezi program
  • 14.00

    Traficanţi pe aeroport

    +

    Contrabandă cu patru picioare, Sezon 3 | Episod 3

    Ofițerii vamali din Nogales descoperă cocaină în bara de protecție a unei mașini în tranzit prin Mexic, iar CBP Atlanta oprește o femeie care face contrabandă cu pui de câini din Brazilia.

    Vezi program
  • 15.00

    Dezastre în aer

    +

    Avion la apă, Sezon 4 | Episod 9

    In acest episod urmăriți trei aterizări de urgență pe apă, fiecare diferită, însă toate trei cruciale în îmbunățirea aterizărilor pe apă.

    Vezi program
  • 16.00

    Salvatori pe drumuri înghețate

    +

    Test de viteză, Sezon 7 | Episod 2

    În sudul Norvegiei, Thord, Bjoern și întreaga lor echipa lor sunt nevoiți să iasă într-una dintre cele mai grave furtuni ale țării din ultimii 10 ani. Ei trebuie să salveze un camion încărcat cu grinzi de oțel, care a fost scos de pe drum de vântul puternic. La serviciu, Bjoern îi dă lui Svein Arne o lecție despre legea gravitației. În nord, Jo Roger îl trimite pe Stig, ucenicul de anul trecut, în prima misiune solo a sezonului.

    Vezi program
  • 17.00

    Climă virală

    +

    Lovit de fulger, Sezon 7 | Episod 7

    Într-o zi senină, un jucător de fotbal este lovit de fulger, dar cumva supraviețuiește, o furtună de grindină severă provoacă inundații masive în Germania, iar câinii mici arată unui urs cine este șeful.

    Vezi program
  • 18.00

    Doctor Pol

    +

    Urzeala caprelor, Sezon 14 | Episod 17

    Primăvara a sosit în Michigan și asta înseamnă un nou sezon de pui. La clinica doctorului Pol, veterinarii se ocupă de o serie de puiuți drăgălași, dar și se mamele lor furioase.

    Vezi program
  • 19.00

    Fabrica de mâncare: SUA

    +

    Cartofi prăjiți și pizza congelată, Sezon 1 | Episod 16

    În acest episod urmăriți traiectoria incredibilă a cartofilor prăjiți de la McDonald’s, aflați de ce este nevoie pentru a produce bomboane Cracker Jack și apoi vizitați o fabrică de pizza care fărâmițează șase milioane de kilograme de brânză într-un singur an.

    Vezi program
  • 19.30

    Fabrica de mâncare

    +

    Caramele și cafele, Sezon 1 | Episod 1

    Află cum caramelele premium, sosul pesto vegan, cafeaua de calitate superioară și înghețata pe băț în formă de rachetă ajung să bucure papilele gustative ale publicului larg.

    Vezi program
  • 20.00

    NASA: Culisele Inovațiilor

    +

    Centrul de cercetare Ames, Sezon 1 | Episod 1

    Centrul de cercetare Joseph Ames din Mountain View, California, este situat lângă noul sediu Apple și Googleplex. Sute de oameni de știință, ingineri și cercetători NASA au la dispoziție un campus vast și resursele necesare dezvoltării tehnologiilor moderne. Acesta găzduiește faimosul tunel de vânt și alte zone de testare specializate. Vom vedea cum funcționează roboții inteligenți Astrobee și Spheres și vom afla detaliile planificării explorării ulterioare a Lunii.

    Vezi program
  • 21.00

    Inginerie abandonată

    +

    Palatul megalomaniei, Sezon 8 | Episod 1

    Acest episod explorează Sathorn Unique, un fost palat fastuos din Irak, un turn din Thailanda devenit fantomă și un fost stadion de sport din Georgia, Statele Unite.

    Vezi program
  • 22.00

    Noua Zeelandă: Patrula de graniță

    +

    Episodul 7, Sezon 11 | Episod 7

    Un călător suedez are o grămadă de probleme la aeroportul Christchurch, un turist sud-american povestește o întâmplare înfricoșătoare serviciului de emigrări, iar serviciul de biosecuritate din Dunedin se ocupă de Navy, pisica navigator.

    Vezi program
  • 22.30

    Noua Zeelandă: Patrula de graniță

    +

    Episodul 8, Sezon 11 | Episod 8

    Serviciul de emigrări din Noua Zeelandă se ocupă de un cetățean chinez prins cu un pașaport fals, vama descoperă o cantitate mare de metamfetamină ascunsă în obiecte casnice, iar un zbor charter de pescari ucraineni aduce suficiente țigări și alcool cât să scufunde nava.

    Vezi program
  • 23.00

    Ilegal cu Mariana van Zeller: Lumi interlope

    +

    Amenințări, Sezon 1 | Episod 8

    Mariana investighează o nouă înșelătorie numită "sextortion", în care fotografii compromițătoare sunt folosite pentru a șantaja victimele. Plecând în Filipine pentru a încerca să găsească escrocul care l-a jignit pe un tânăr american, determinându-l să-și pună capăt vieții, ea descoperă o cultură a escrocheriilor mult mai mare, mai înfricoșătoare și mai complicată decât și-ar fi putut imagina.

    Vezi program
  • 00.00

    Pierdut printre străini

    +

    Capcana din Bogota, Sezon 9 | Episod 13

    Tabitha Richie, dependentă de droguri în recuperare, ajunge în Columbia, intrând într-o lume mai teribilă decât cea din care vrea să scape.

    Vezi program
  • 01.00

    Războiul drogurilor

    +

    Ecstasy doborară "Taurul", Sezon 2 | Episod 4

    După ce a ajutat la condamnarea a 38 de mafioți importanți, printre care John Gotti, Sammy „Taurul” Gravano încearcă să se îndrepte. Dar copiii săi sunt recrutați de un dealer de ecstasy, iar poliția este în curând pe urmele lor. Acționând sub acoperire ca să-i prindă, polițiștii se folosesc de interceptări pentru a-i neutraliza: în februarie 2000, Sammy "Taurul" este prins finanțând 70.000 de dolari pentru un transport de 10.000 de pastile.

    Vezi program
  • 02.00

    Ultima bătălie a lui Hitler

    +

    Castelul Valor, Sezon 3 | Episod 3

    În aprilie 1945, locotenentul secund Vernon J. Baker și un pluton de soldați americani se luptă 1,5 km pe teritoriul inamic pentru a se apropia de un castel ocupat de naziști în Italia, evitând câmpurile minate, distrugând posturile de observație și capturând cuiburi de mitraliere. Dar pentru a face un asalt final, trebuie să aștepte întăriri. Va dura mai mult de cincizeci de ani pentru ca vitejia acestor soldați afro-americani să fie pe deplin recunoscută.

    Vezi program
  • 03.00

    Viața sub zero grade: Primii în Alaska

    +

    Un medicament bun, Sezon 2 | Episod 7

    Nativii din Alaska păstrează tradiția și își întăresc comunitatea. Jody Potts-Joseph și soțul ei, Jamey, vânează păsări și pregătesc pâinea tradițională alături de familie. Marcella Amodo-White și familia ei pescuiesc somon în golful insulei Kodiak. Tig Strassburg construiește un zid comemorativ pentru un prieten plecat dintre ei. Frații Apassingok împărtășesc pentru prima dată ca adulți, o aventură în tabăra lor.

    Vezi program
  • 04.00

    Ultimii giganți: pești sălbatici

    +

    Prădătorii evazivi, Sezon 2 | Episod 7

    Cyril și echipa sa se îndreaptă către insule îndepărtate din Pacificul de Sud pentru a ajuta oamenii de știință să salveze uriașii pești trevally. Totuși, pentru a-i găsi în oceanul vast și printre stâncile ascuțite, aventurierii trebuie să navigheze prin ape pline de prădători periculoși și să încerce să nu alunece pe rocile vulcanice veșnic umede.

    Vezi program
  • 05.00

    Viața sub zero grade: Insula fără legi

    +

    Odiseea, Sezon 2 | Episod 5

    După mai multe partide de vânătoare ratate, Gary Muehlberger, 70 de ani, se avântă în sălbăticia din Alaska în căutarea unei căprioare.

    Vezi program